Educaţia omului modern

Cred că undeva, în decursul evoluţiei noastre tehnologice, am decis că e prea mult (sau inutil) să mai evoluam şi social, moral. Cred că din suficienţa unei vieţi (aparent) îndestulată.

Nu ne pasă de cel de lângă noi, dacă noi stăm bine. Nu ne interesează cum o duce aproapele nostru, decât ca subiect de bârfă sau dacă e într-o situaţie mai rea ca noi, din plăcerea unei jubilaţii meschine. Nu vrem să ajutăm, nu ne interează să facem nimic pentru nimeni în afara noastră (şi atitudinea asta se răsfrânge inclusiv asupra vieţii de familie). Şi nu are de a face cu viaţa la oraş sau la ţară, cu o educaţie superioară sau nu. Are de a face exclusiv cu omul modern.

Nu pot fi sigur, însă sunt convins că, spre exemplu, africanii sau brazilienii din jungle, sunt mult mai aplecaţi spre nevoile celui de lângă, decât noi. Poate au mai puţine distrageri; sau poate au observat, în micro-societăţile lor, că ajutorul reciproc e în interesul tuturor (deci, şi al lor).

Nu văd nicio rezolvare la aceasta problemă. Şi probabil că asta mă dărâmă cel mai tare (o boală incurabilă e descurajantă). M-aş muta cu plăcere în junglă – fără telefon, dar cu un sprijin în orice om pe care-l întâlnesc…