Intalnire cu ingerul, intr-o hazna din Siberia

M-am intalnit cu Leonard Cohen. In Romania. Doua enunturi antagonice. Oricat am incercat sa ma conectez la extazul emanat de artisti pe scena din fata mea, s-au gasit co-nationali care m-au re-adus cu picioarele pe pamantul inghetat al Romaniei.

Concertul ar fi trebuit la sa inceapa la ora 19:00. Cum scria si pe biletul pe care oricine a venit pe stadion, ar fi trebuit sa-l aiba. E drept, scena s-a umplut putin dupa ora 19, insa la doar cateva minute. Dar “spectatorii” au tot venit pana dupa 19:30… Agentii de paza incercau sa le interzica trecerea spre locurile domniilor lor, prin fata scenei, sfidand artistii, insa… sunt indivizi, banuiesc ca valorand (multe) milioane de euro, pe care nu-i poate opri un agent de paza. Ma rog…

Nu-mi pot exprima dezgustul fata de dezinteresul CLAR pe care il manifestau “oamenii buni”, in plimbarea lor pe stadion, in timpul concertului (fie intorcandu-se la locuri, fie retragandu-se pentru o convorbire “importanta” pe celular). Pe scena se intampla ceva extraordinar (CANTA COHEN, AICI, IN FATA NOASTRA), insa mojicii nu aruncau nici o privire catre scena, nu ascultau ce se canta, ci vorbeau cu insotitorii, probabil despre cui vor povesti unde au fost, in cateva ore.

Intr-o oarecare masura, mi-a parut rau ca s-a organizat concertul asta in Romania. Pentru ca multi romani nu merita. Nimic (atat de) bun. Iar excelenta necesita sacrificiu. Insa m-am mai consolat cu ideea ca, undeva mai in spatele stadionului (am inteles ca au fost multi “spectatori” si in afara stadionului – frumosii nefericiti!), in zonele mai ieftine, erau multi admiratori sinceri ai lui Cohen, care cantau si aplaudau in momentele esentiale, si pentru care concertul a insemnat ceea ce trebuia.

Cred ca l-am impresionat, per total, ca si audienta. Mai ales ca, dupa ce s-a incheiat primul calup de melodii, si pleava s-a curatat de la sine (parca rasufland usurati ca IN SFARSIT pot pleca acasa, din frigul asta, urcandu-si cururile pufoase in “gipane”), cei care chiar l-am vrut aproape pe Leonard, l-am convins sa revina. Si a revenit de mai multe ori, si a cantat mai mult decat cred ca s-a asteptat chiar si el. L-am ascultat si in ploaie, si in frig, adunati strans langa scena, si biciuindu-ne palmele (altceva nu puteam face!) in admiratie, re-chemandu-l. Simteam ca ar fi vrut sa ne mai faca pe plac (ATATA ALTRUISM!), si ne-ar fi cantat, daca era dupa el, inca pe-atat (slava domnului, avea ce!), insa OMUL are o varsta, iar cantatul, atatea ore, nu e chiar usor (ma gandeam ca, obisnuit sa-i ascult albumele, pe rand, in continuu, ore intregi, mi se parea acum ciudat sa nu aud decat 2-3 ore de Cohen). Egoismul pe care, poate, l-am simtit (MAI VREM, MAI VREM!) a fost rusinat, insa, de recunostinta enorma pentru fapta si efortul Sau…

Mi-ar fi placut sa-l intalnesc pe Leonard Cohen, poate, in Grecia, intr-un amfiteatru, intr-o atmosfera un pic MAI calda si MAI sincera. Dar as fi nedrept sa nu fiu recunoscator pentru acest bine ne-sperat. A fost o completare totala, fireasca si mult dorita, a experientei Cohen, intregirea unei relatii inceputa acum vreo 10 ani, care a ajuns la maturitate, si din care imi trag o parte importanta a energiei si inspiratiei, fara de care nu cred ca as fi la fel de puternic, intr-un atat de toxic mediu, precum Romania.

Mai jos adaug inregistrarea lui Anthem (intrerupta, la un moment dat, de o “spectatoare” ce aproape ca a sarit peste scaune – sper ca din cauza unei nevoi fiziologice nefinalizata decent). Nu am putut inregistra prea mult video, mi s-a parut o ocupatie derizorie…