Favorite(s)

Ca să nu las impresia de casă părăsită, încep publicarea unui prim articol despre filmele mele preferate şi motivele pentru care m-au “marcat”.

Încep cu filmele (artistice) de nota 10. Sunt două.

Primul (în ordinea vizionării lor) este “Dancer in the Dark“, cu Bjork, David Morse, Peter Stormare si Catherine Deneuve, regizat de Lars von Trier. Sunt convins că nu este un film pe gustul oricui (asta şi după notarea nu tocmai generoasă, raportată la calitatea lui, de pe IMDB.com), si în mod cert nu este un film lejer. Este o dramă sfâşietoare, aproape imposibil de închipuit în viaţa reală, însă aparenta exagerare a situaţiilor nu face decât să te atragă mai puternic în poveste, să te scuture pentru a conştientiza dramele banale din jurul tău.

Bjork joacă incredibil (de altfel a declarat că rolul ăsta – dacă nu mă înşel, şi singurul pe care l-a avut într-un film artistic de lung metraj – a solicitat-o într-atât încât nu vrea să mai joace niciodată într-un alt film – o decizie înţeleaptă, cred, pentru că nu văd să aibă şansa unui rol mai bun, vreodată). David Morse, de asemenea. Peter Stormare si Catherine Deneuve, parte integrantă din musical, construiesc o schelă superbă pe care ceilalţi doi îşi vor construi rolurile.

Nu vă povestesc filmul. Mi-e imposibil, şi ar fi un păcat. Este important, însă, ca înainte să-l vedeţi, să renunţaţi la prejudecăţi, şi să vă deschideţi sufletul. Larg. Pentru că de asta are nevoie filmul pentru a fi deplin înţeles. Drama îşi are rostul ei, şi trebuie trăită, simţită ca atare.

De reţinut şi faptul că însăşi coloana sonoră a filmului (cum am spus şi mai sus, drama se întrepătrunde cu scene de musical, profunde şi înţelese abia după vizionarea sa), compusă chiar de Bjork, este un element foarte important al filmului. De altfel, este SINGURUL element pentru care a fost nominalizat la Oscar.

Al doilea film de 10 (în ordinea vizionării), din punctul meu de vedere, este “The Remains of the Day” (Rămaşiţele zilei). Actorii principali sunt Anthony Hopkins şi Emma Thompson, alături de care mai joacă Christopher Reeve (în unul din ultimele roluri ale sale, înainte de accidentul care l-a paralizat) şi Hugh Grant. Din nou o dramă. Nu atât de sfâşietoare şi sângerândă precum “Dancer in the Dark”, insa la fel de emoţionantă şi puternică.

Este unul dintre cele mai (dacă nu chiar CEL MAI) bune rol al lui Anthony Hopkins. De altfel şi el îl nominalizează în topul celor mai bune trei filme ale sale. Este ciudat cum un rol atât de închistat, atât de reţinut, poate să producă un astfel de efect. Probabil că contragreutatea oferită de Emma Thompson (din nou, posibil cel mai bun rol al carierei sale) este cea care deosebeşte Rămăşiţele zilei de o dramă tipic englezească, complet deprimantă şi searbădă.

Povestea de dragoste (pentru că în definitiv despre asta e vorba) dintre cei doi, desfăşurată (sau mai bine spus, NEdesfăşurată) în decursul a circa 10 ani, pe fundalul pregătirii şi deznodământului celui de-al doilea război mondial, este una deosebită, reprimată şi frustrată de rolul şi îndatoririle acestora.

Ca orice relaţie pasionată, idila începe prin stabilirea teritoriilor, prin încrâncenarea ambilor parteneri până la absurd. Faptul că Mr. Stevens si Ms. Kenton au responsabilităţi concrete şi foarte importante pentru educaţia şi stilul lor de viaţă, generează o tensiune modică, însă de netrecut între cei doi, până când, într-un final… Vă las să descoperiţi singuri, însă, splendoarea filmului.

Voi reveni, în curând, cu alte recomandări şi mai multe detalii despre descoperiri recente, în materie de film.